Zece lucruri de ştiut despre examenele pentru posturile de directori

1. Dacă până acum școlile erau conduse de dascăli slabi, dar membri de partid, acum partidele nu vor mai avea niciun amestec.

2. Întrebările nu au fost grele ci imposibile, pentru că era vorba de probleme de logică.

3. Mulți au reclamat că nu au fost lăsați la examen cu bețigașe și socotitoare.

4. Școlile rămase fără directori vor fi conduse de femeile de serviciu, cu condiția ca acestea să aibă abilități de conducere, inclusiv carnet de șofer.

5. Nu s-au semnalat cazuri de copiere, deși a fost examen tip grilă și mulți puteau vei cu grilul de  acasă.

6. Interviul se va putea da la alegere într-o limbă străină, inclusiv româna.

7. La proba de CV candidații vor fi obligați să-l scrie în fața comisiei, ca să vadă că nu l-au plagiat.

8. Cel mai răsunător eșec este cel al lui Daniel Negrean, fost inspector şcolar general, pus de PNL. Deosebirea între el și o buburuză este că aceasta are patru puncte, iar Negrean cinci.

9. Anul viitor se vor relua probele pentru ca membrii de partid să ajungă directori. Lucrările vor fi corectate de șefii de partid.

10. Prin aceste examene se rezolvă toate problemele învățământului românesc.


*
*