Săptămâna trecută, în conferinţa de presă în care a anunţat începerea lucrărilor de turnare a pavajului în Piaţa Unirii, viceprimarul Mircea Mălan a părut mâhnit de felul în care unele instituţii sunt cu ochii pe orice mică „scăpare” de-a Primăriei, asta cu referire la APM Bihor, care n-a avizat mai multe lucrări la aquapark-ul Nympahea, la Dealul Ciuperca şi la Piaţa Unirii.
În acest context, vicele a dat ca exemplu şi comportamentul unei alte instituţii de stat, ITRSV, care recent a luat la rost Primăria.
„Să fii atenţionat că ai săvârşit o ilegalitate pentru că nu ai comunicat transportul tufelor tăiate din Piaţa Unirii spre grădiniţele oraşului, într-o ţară în care se dau şpagă zeci de mii de hectare de pădure, mi se pare de-a dreptul absurd”, a spus viceprimarul, continuând: „Adică dispar pădurile şi despre asta nu întreabă nimeni, nimic!”.
Păi, poate că tocmai ăsta o fi răspunsul corect. Dacă vrea să scape de radarul autorităţilor, municipalitatea ar trebui să se ocupe şi ea cu ilegalităţi mai mari, să defrişeze de exemplu pădurea de la Paleu. Cine ar mai băga atunci în seamă tăierea celor 10 stejari din Piaţa Unirii?
4 Comentarii
o desfiintat fc bihor cet 2 ,apa rece e mai calda ca apa calda , parcarea noua e gooala, dealul ciuperca e ras total
pe bani cui o facut ?
j, pe banii tai fraiere, s-au distrat pe banii tai…
E usor sa critici si sa pui bete in roate,dar pana o sa faceti ce au facut Bolo. si Malan pentru orasul asta gurita mica ,da!