Chiar dacă îl tolerează pe liberalul Dumitru Voloşeniuc la conducerea Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri, ca director executiv (şi asta doar fiindcă postul a fost adjudecat de UDMR, iar maghiarii au vrut să-l recompenseze pe actualul ocupant pentru bunele relaţii – a se citi combinaţii – din vremea când era vicepreşedinte la Consiliul Judeţean), PSD şi-a pus deja, în secret, un om decisiv la şefia instituţiei: pe inginerul Sorin Guler, numit director tehnic responsabil cu exploatarea lucrărilor hidrotehnice.
Guler ocupă această funcţie deja de mai bine de două luni, fără să se fi făcut tam-tam pe marginea promovării sale pe funcţia de pe care a trebuit să plece un coleg maghiar, Imre Istvan, cel care, la rându-i, îl înlocuise pe Pásztor Sándorîn primăvară, când acesta a fost numit secretar de stat la Ministerul Mediului.
Imre, după cum a aflat Bihorel, a apucat să ocupe funcţia de director tehnic doar vreo trei zile, deoarece pesediştii l-au mazilit rapid pentru a-i face loc propriului om. Semn că prietenia PSD-UDMR nu e peste tot atât de înfloritoare cum pare, iar cei trei trandafiri înţeapă mai tare ca laleaua. Sau că, vorba românului, aliat-aliat, dar caşcavalul e pe bani…