Totul pentru post: Directorul „liberal” al colegiului din Marghita, Marcel Sas, a trecut la PSD-işti

Deşi de la un director de şcoală dintr-un municipiu din Transilvania te-ai aştepta să aibă caracter, Marcel Sas, managerul Colegiului Naţional Octavian Goga din Marghita, şi-a dat cinstea pe ruşine fără să-i pese că nu se mai poate uita în ochii colegilor, vecinilor şi prietenilor.

Intrat în PNL în 2007 şi propulsat apoi candidat la Deputăţie de liberali, omul a făcut recent stânga-mprejur, fugind la PSD cu câteva zile înaintea începerii campaniei pentru alegerile europarlamentare şi afişându-se la toate acţiunile electorale ale social-democraţilor ca şi cum s-ar fi născut cu convingeri socialiste de nezdruncinat.

Bihorel a aflat că preţul trădării a fost păstrarea postului de director, în condiţiile în care profesorul a strâns de-a lungul anilor numeroase reclamaţii şi acuze. Concluzia: deşi se numeşte Sas, se poate zice că directorul n-are nimic nemţesc în el.


*
*