Santa Florica: Judecătoarea Florica Roman i-ar fi acordat lui Iepu despăgubiri de un milion de euro!

De când cu ancheta procurorilor DNA, care au acuzat-o că s-ar fi vândut pe un ceas cu cuc, pentru ca în final tot ei să-şi retragă acuzele, judecătoarea Florica Roman de la Curtea de Apel Oradea a devenit sensibilă la cererile justiţiabililor căzuţi victime ale sistemului judiciar.

Chiar prea sensibilă, după cum o arată dosarul în care a fost pusă să stabilească despăgubirile pentru Nicolae Oros, zis Iepu’, ţinut 13 luni după gratii şi judecat 6 ani sub acuza de ucidere a taximetristului Bajkan Peter, faptă pentru care în final a fost achitat.

Verdictul a fost amânat mai bine de o lună, fiind stabilit într-un complet de divergenţă, „vinovata” fiind chiar judecătoarea Roman. Asta pentru că, în timp ce colegii din complet au dictat daune morale de 100.000 lei (circa 22.000 euro), Roman a apreciat că doar 1 milion de euro i-ar permite lui Oros „să-şi reconstruiască viaţa aşa cum i se cuvine”.

Bihorel ar fi de acord, la o adică, şi ca amărâtul de Iepu’ să fie făcut peste noapte milionar în euro, dar nu din banii contribuabililor, ci din buzunarele magistraţilor care au greşit. Că din pix e uşor să dai despăgubiri…

1

1 Comentariu

*
*

  1. >> Postat de Daniela | 8 noiembrie 2017 12:38

    Dezinformati ca naiba. De unde le scoateti? Redau mai jos minuta din dosar. Alta data sa faceti macar verificari minimale, inainte de a publica tampenii.

    Solutia pe scurt: ADMITE ca fondat apelul civil declarat de apelantul reclamant OROS NICOLAE DORIN, în contradictoriu cu intimatul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE BUCUREŞTI, reprezentat de DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ NAPOCA prin ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE BIHOR, împotriva sentinţei civile nr.102/C din data de 04 mai 2016 pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care o schimbă în parte în sensul că : Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul OROS NICOLAE DORIN în contradictoriu cu intimatul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE BUCUREŞTI şi în consecinţă : Obligă pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti să plătească reclamantului suma de 100.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral şi suma de 58.346 lei, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul material. Respinge restul pretentiilor formulate. Fără cheltuieli de judecată. D E F I N I T I V Ă. Pronuntată în şedinta publică azi, 28 septembrie 2017.