Retrospectiva săptămânii: Lui Bolovan i s-a acordat titlul de Prim farmacist al orașului

Luni

Vio către Ghiusi. „Cred că omul vostru de la Discriminare a luat-o razna. I-a dat o amendă de 5.000 de lei lui Iohannis pentru patru cuvinte în limba maghiară”. „Și nu-i normal?”. „Păi, atunci ce amendă îi dă lui Odeon, care fosește zilnic cel puțin 10.000 de cuvinte ungurești?”.

Marți

Lui Bolovan i s-a acordat titlul de Prim farmacist al orașului. „I-am rugat frumos să vândă cu doar 3 lei o mască, dar mi-au râs în nas, chestie penală pe pandemia asta”. „Și apoi ce s-a întâmplat?”. „Am lansat pe piață măști cu 1,5 lei prin chioșcurile de bilete, iar șefii de la OTL mi-au zis că la ce vânzări fac, nici nu merită să scoată tramvaiele pe traseu”.

Miercuri

Ianoș, o căruță de nervi. „După ce am stat ani de zile în genunchi și deja am învățat până și înjurăturile în maghiară, văd că aliații se dau cu oamenii Bolovanului”. „Ți-au lăsat primari fără bani la rectificarea de buget?”. „Da, și dacă ei n-au bani, nici mie nu-mi merge mai bine”.

Joi

Tanti Zoe pensionara: „Relaxarea s-a făcut pentru că n-am murit destui bătrâni”. „Asta-i teoria conspirației”. „Las că știu eu! Am înțeles că în toate azilurile se montează antene 5G și, după ce ni se ia temperatura, nu ne-o mai dă nimeni înapoi, ca să rămânem reci”.

Vineri

Cu o cinstită față bisericească. „Bine face arhiepiscopul de la Constanța că reia sărbătorile pascale. Dacă ar fi după mine, aș face Boboteaza săptămânal, să facem și noi un ban grămadă”. „Dar ce faceți cu atâția bani?”. „M-am gândit să folosim pentru împărtășanie linguriță de argint de unică folosință”.

Sâmbătă

Nae polițistul, pe baricade. „Iar au fost luate cu asalt vămile. Nu degeaba ni se spune că suntem motorul Europei”. „Eu credeam că Germania e motorul Europei”. „Noi suntem motorul de parbriz al Europei, că mergem ca proștii dintr-o parte în alta a graniței”.

Duminică

Se face concurs internațional de idei pentru amenajarea piațetei de deasupra parcării subterane. E scandalos, pentru că cei 200.000 de arhitecți din oraș n-au nimic de lucru.


*
*