Retrospectiva săptămânii: La cum arată, drumul de Beiuş e perfect pentru agricultură

Alditu’ de la Consiliul Judeţean: „Cum tot pământul l-au luat străinii, vom face agricultură pe drumul de Binş, că şi aşa arată ca o arătură”. „Da’ oamenii de pe sate ce zic?”. „Nu mai zic nimic, că şantieriştii au făcut nişte şanţuri de nu mai pot ieşi din casă să se plângă”.

Luni

Vio către Ghiusi: „Am auzit că la Aquapark firma ungurească bagă materiale de toată jena”. „Şi ce-i rău în asta? În fiecare an apar produse noi, aşa că o să aveţi ocazia să fiţi în pas cu descoperirile ştiinţifice”. „La voi în ţară tot aşa faceţi?”. „La noi ştrandurile le fac austriecii, că noi nu suntem în stare”.

Marţi

Alditu’ de la Consiliul Judeţean: „Cum tot pământul l-au luat străinii, vom face agricultură pe drumul de Binş, că şi aşa arată ca o arătură”. „Da’ oamenii de pe sate ce zic?”. „Nu mai zic nimic, că şantieriştii au făcut nişte şanţuri de nu mai pot ieşi din casă să se plângă”.

Miercuri

La partidul Generalului Izmeană, actualul preşedinte se lamenta: „Cel de dinaintea mea a fugit cu ştampila. Asta n-ar fi nimic, dar a luat şi tuşiera, şi radiera, şi indigoul. Jaf în toată regula!”. „Păi s-a mai întâmplat şi la case mai mari”. „Da, dar susţine că el e în continuare şeful, aşa că avem mai mulţi şefi ca membri de partid”.

Joi

Nişte studenţi au venit la deschidere cu un banner prin care cereau să fie curăţată Universitatea de plagiatori. „Iar vă legaţi, mă, de şeful partidului?”, i-am întrebat. Unul dintre tineri a explicat: „Noi ne referim la toţi plagiatorii, al căror număr e cu ceva mai mic decât al cadrelor didactice”.

Vineri

Boală lungă, moarte sigură. Falimentul echipei de fotbal a fost amânat cu câteva săptămâni. Preşedintele: „Unii cred că e o veste bună”. „Şi nu este?”. „Păi suntem aşa de săraci că nu am bani de biletul de tramvai cu care să ajung la viitoarea înfăţişare”.

Sâmbătă

A început Toamna Orădeană, iar anul acesta se ţine, pentru prima oară, în Cetate. Tanti Zoe pensionara era în extaz. „Maică, eu n-am mai văzut atâta lume în Cetate de când au fugit turcii în 1692”.

Duminică

92 de asistenţi universitari au fost daţi afară fiindcă nu au doctorat. În sfârşit, a crescut ceva şi la Sorbonica. Media de vârstă.


*
*