Retrospectiva săptămânii: Ianoș, ofticat că Bolovan îi lezează partidul în fiecare zi

Luni

Vio către Ghiusi: „Voi până la urmă cu cine mergeți în alegeri? Bănuiesc că cu neamțul, că-i minoritar ca voi”. „Nu fi așa de sigur. Mai degrabă înclinăm spre Proasta Statului. Ca să arătăm ce hal de popor sunteți de alegeți o analfabetă”.

Marți 

Ianoș, circumspect: „Bolovan a construit un nou centru de colectare a deșeurilor. În fiecare zi comite acte care lezează partidul nostru”. „Nu văd legătura”. „N-ai auzit ce zicea nazistul? Că vrea ca PSD să ajungă la lada de gunoi a istoriei. Bolovan deja s-a apucat să construiască lada”.

Miercuri

Nae Polițistul, revoltat: „Să mai ziceți că avem muncă ușoară! Doi colegi s-au băgat între niște scandalagii și au fost bătuți. Noroc cu mascații! Dar tot n-am înțeles de ce, dacă au fost atacaţi, au executat foc în plan vertical”.

Joi

La spitalul Papagal a fost adus primul robot chirurgical. Unul dintre patroni a explicat: „Avem mari avantaje cu robotul acesta. În primul rând, nu ia șpagă. Apoi, dacă vreun pacient îl acuză de malpraxis, puteți cel mult să-i luați cablul de alimentare”.

Vineri

Jale printre curvari: unul era profund nemulțumit că s-au instalat camere de luat vederi pe malul apei. „Ce te afectează? Camerele au fost puse ca să fie identificați cei care lasă gunoaiele pe malul apei”. „Da’ la noi, ăștia care venim cu amantele, nu v-ați gândit? La noi GDPR-ul nu-i valabil?”.

Sâmbătă

Tanti Zoe pensionara a povestit cum e cu pierderile de apă: „Noi lăsăm doar un fir de apă și contoarele nu-l sesizează. Facem baie câte zece în aceeași apă și la plecare fiecare ia o găleată să aibă ce să arunce la WC. Unde vedeți voi pierderi? Numai economii!”.

Duminică

S-a descoperit că Albrecht Durer are rădăcini în Cefa. Comuna lui Pește.


*
*