La Colegiul Prefectural a luat cuvântul un şef de la Direcţia Agricolă. După ce a silabisit trei rânduri într-un sfert de oră, prefectul l-a întrebat ce şcoală a terminat. „Am terminat şcoala din sat, mai exact până la roşu, că la tencuit nu mă pricep”.
Luni
Vio către Ghiusi: „Proşti putem fi! Au fraierit câteva sute de români să meargă să taie brazi de Crăciun în Germania, dar firma angajatoare le-a tras ţeapă”. „Dar de unde să ştie săracii că-i ţeapă?”. „Păi în Germania nu se taie niciun lemn, există o singură drujbă în ţară şi pe aia o ţine Merkel sub pernă”.
Marţi
Juji, nervoasă: „Bine că noi dăm burse studenţilor sărmani şi Primăria ne cere impozit pe terenul fundaţiei Mecena!”. „Păi de cinci ani n-aţi dat nicio bursă. Şi tot de cinci ani trebuia să plătiţi impozit”. „Cui să-i dai bursă? Care-i deştept pleacă din ţară, care-i prost nu ia Bacalaureatul”.
Miercuri
Scandal între istorici. Rectorul de la Cluj l-a făcut muci pe istoricul de la Bucureşti, pe motiv că respectivul îşi denigrează ţara. „Dar cum e mai bine să se scrie istoria? Să minţim că suntem bravi şi mustind de caracter?”. Omul m-a pus la punct: „Măcar în manuale să avem şi noi victorii!”.
Joi
Discuţii aprinse cu privire la managementul gunoaielor. Un director din Primărie a explicat: „Dacă nu colectăm selectiv, vom fi amendaţi de UE”. Şeful unei asociaţii de locatari: „Să colectăm selectiv. Reciclabilele să meargă la groapă, că gunoaiele oricum ajung în Parlament”.
La Colegiul Prefectural a luat cuvântul un şef de la Direcţia Agricolă. După ce a silabisit trei rânduri într-un sfert de oră, prefectul l-a întrebat ce şcoală a terminat. „Am terminat şcoala din sat, mai exact până la roşu, că la tencuit nu mă pricep”.
Sâmbătă
Deţinuţii din Penitenciar s-au apucat de teatru şi merg în turneu prin ţară. Şeful pârnăii a explicat: „Mă bucur că aşa se mai eliberează nişte priciuri, că la cum lucrează DNA-ul şi DIICOT-ul, din primăvară cazarea se va face pe stadion”.
Duminică
La Sorbonica s-a ţinut o conferinţă despre pălincă. În sfârşit, la Universitate nu se mai bate apa în piuă.