Retrospectiva săptămânii: Birtăul propune soluția Voltaire pentru colectarea gunoiului

Luni

Vio către Ghiusi: „Cum dracu’ se face că numai primarii voștri nu vor să tundă iarba de pe șanțuri, deși văd că totuși e curățenie la voi în comune?”. „Noi nu cu curățenia avem treabă, ci cu Bolovan. Ne-a zis Odeonul să nu acceptăm deciziile șefului de la CJ, ca să nu-și facă reclamă pe munca noastră. Nu știi tu că între gunoaie și politică e o strânsă legătură?”.

Marți

Birtăul, la înghesuială din cauza regulamentului pentru colectarea gunoiului. „De 2000 de ani strângem gunoiul fără să-l sortăm. Acum toți vor să cântărim deșeurile cu balanța analitică”. „Și care e soluția?”. „Soluția Voltaire. Acolo oamenii aruncă gozul pe fereastră și venim noi să-l culegem. Dacă acolo se poate, de ce nu s-ar putea în tot orașul?”.

Miercuri

Alegeri la Federația de Judo. Au ajuns, vorba poetului, toți fonfii și gușații să umble în chimono. Un participant a explicat: „A ieșit președinte tot Gușă, care e dublu învingător. Mai conduce patru ani Federația și a dobândit la alegeri și centura maro, că a cam avut emoții”.

Joi

Puradel, mândru de el: „Ai văzut că neamurile mele au fraudat sistemul de asigurări din Jermania? Au câștigat 1,5 milioane de euro și au făcut niște palate cu turnulețe excepționale pe la Cheriu”. „Și tu ești mândru?”. „Da, mânca-ți-aș! Au furat, dar au și făcut ceva”.

Vineri

Tanti Zoe pensionara, în extaz că se deschide ștrandul Ioșia: „Nu vă bucurați, că la ce aglomerație va fi acolo, riscați să vă îmbolnăviți!”. „Da’ de unde! După pandemia asta nu cred că au mai rămas jumătate din mușterii”.

Sâmbătă

Cu patronul care trebuia să aducă transformatoarele în Piața Ferdinand: „Am dat în judecată Electrica pentru că mi-a anulat contractul”. „Dar tu de ce n-ai adus transformatoarele la timp?”. „Păi, la Catedrală au așteptat după mine doi ani, nu puteau și la Teatru să rabde măcar un an jumate?!”.

Duminică

Sărbătoarea iubirii la români: Drago, bete. Da’ bete rău!


*
*