Profeţii la DSP: În vreme ce bihorenii erau avertizaţi că vin vijelii, DSP Bihor îi sfătuia cum să evite canicula

Dacă până anul trecut lipsa de transparenţă a conducerii DSP Bihor era la ea acasă, odată cu înlocuirea şefilor s-a schimbat şi stilul de lucru al comunicatorilor instituţiei.

Pe 3 iunie, sub semnătura directorului executiv Daniela Rahotă, pe adresele redacţiilor a fost trimis un comunicat de presă cu recomandări pentru sezonul estival. Motivând că în această perioadă canicula e riscantă pentru sănătate, DSP recomanda bihorenilor să adopte „o alimentaţie uşoară, fără prea multe calorii”, „să stea cât mai mult în locuri răcoroase, cu umbră”, „să îşi protejeze capul, faţa şi ochii cu ajutorul unei pălării şi a ochelarilor de soare” şi „să evite expunerea la soare între orele 11-16, când razele soarelui sunt foarte puternice”.

Până aici, nimic neobişnuit, numai că o zi mai târziu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă emitea, la rândul său, o atenţionare de vreme rea, cu ploi şi vijelii care, de altfel, au şi apărut, cu temperaturi de sub 12 grade Celsius. Din tot comunicatul doctorilor, Bihorel apreciază chestia aia cu „alimentaţie uşoară, fără prea multe calorii”. Dar din nefericire de asta nu se ocupă DSP-ul, ci Guvernul României, prin salariile mici şi pensiile de mizerie pe care le asigură populaţiei.


*
*