Există în Budureasa un individ care nu fură lemne. Îl cheamă Ioane „Dobașu” și s-a gândit să facă un ansamblu folcloric, Zestrea Budureșii.
Așa că tinerii, în loc să stea pe scaun la bufet sau pe Facebook, s-au apucat să se bată pe picioare pentru păstrarea tradițiilor.
Junii bihoreni au reușit să ajungă în finala unui concurs ținut la emisiunea lui Măruță.
Deși conjudețenii noștri s-au luptat cinstit cu alte ansambluri folclorice din țară, nu au putut învinge tehnologia.
Cum votarea se făcea prin sms, s-a constatat că a ieșit câștigătoare echipa de dănțăuși din Bascov, Argeș, pentru că primarul a ordonat subalternilor să inunde rețelele de telefonie cu sms-uri.
Că s-au cheltuit 60 de mii de euro când marele premiu a fost de 3 mii de euro e clar o mostră de management performant. Și uite așa, Ioan Dobașu a constatat pe pielea lui că portul opincilor și al costumului popular sunt tradiții nesemnificative față de cel mai vechi obicei românesc: furtul.