Taman în săptămâna în care universitarii orădeni şi-au ales noul rector, adică tot pe Constantin Bungău, Comisia de Etică a „Sorbonicii” a ouat o mărgică, anunţând dovedirea unui caz de plagiat: Gabriela Bőhm, şef de lucrări la Departamentul Textile, şi-a luat doctoratul anul trecut copiind grosolan lucrarea unei colege, Aura Sâmbeteanu, care îşi obţinuse titlul în 2013.
Ce au în comun cele două „dottore”? Ambele l-au avut „mentor” pe sindicalistul şef Gheorghe Constantin Ionescu. Bihorel a aflat că Bőhm nici măcar nu a fost la prima tentativă de a deveni „doctoriţă”, iniţial fiind doctorandă a Universităţii Tehnice din Iaşi, de unde s-a transferat în 2014 la Oradea. Gurile rele povestesc că femeia a venit aici de nevoie, căci risca să fie exmatriculată de la Iaşi deoarece n-a lucrat la teză ani de zile.
Ajunsă la „Sorbonica”, a fost brusc cuprinsă de inspiraţie şi a finalizat-o în nouă luni chiar dacă, spun colegii ei, taman atunci era şi în concediu de creştere a copilului. Cert e că acum îi va fi retras titlul, iar „îndrumătorul” Ionescu s-a ales cu un avertisment. O sancţiune totuşi minoră, pe măsura celor pedepsiţi…