Şoferilor profesionişti orădeni li s-a pus pata pe galben. La doar o săptămână după ce taximetriştii au obţinut modificarea regulamentului care i-ar fi obligat să vopsească maşinile în galben, taxiurile orădene urmând să fie toate albe, săptămâna trecută, conducerea OTL avea probleme tot cu galbenul.
Dacă taximetriştii nu mai vor maşini galbene fiindcă atunci când vor să le vândă, potenţialii cumpărători le recunosc după culoare şi nu le mai vor bănuind că au fost „forjate” la greu, OTL-iştii nu vor autobuze galbene ca să nu dea cu subsemnatul… la Curtea de Conturi.
Compania a organizat o licitaţie pentru a cumpăra 11 autobuze cu care să-i transporte prin Piaţa Unirii, afectată de lucrări, pe călătorii deserviţi până de curând de tramvaie, dar va trebui să aştepte livrarea vehiculelor până în vară.
Motivul? Furnizorul are pe stoc doar autobuze galbene, nu albe cum ceruse OTL, iar conducerea societăţii se teme că înlocuirea culorii stabilite în caietul de sarcini ar putea fi considerată o încercare de favorizare a unui ofertant anume.
În final, după negocieri prelungite, primele cinci autobuze de mici dimensiuni vor ajunge la Oradea după ce vor fi revopsite în alb, iar celelalte şapte vor fi livrate în iunie.