Operaţi(une)a trotuarul: Strada Juhasz Gyula, făcută anapoda din cauza vilei unui chirurg (FOTO)

Locuitorii străzii Juhasz Gyula sunt în pragul răzmeriţei. Strada este în pantă iar riveranii se plâng că Primăria a ridicat cota drumului pentru ca medicul Marius Florea, chirurg la Spitalul Clinic Judeţean şi deţinător al unei vile pe partea dreaptă a drumului pe sensul de urcare, să îşi poată băga maşina în curte.

Iar asta cu preţul ridicării carosabilului cu 50 cm mai sus decât nivelul curţilor de pe cealaltă parte! În plus, pentru a nu-l deranja pe doctor, în loc să facă drumul în două ape, municipalitatea a desfiinţat rigola de pe dreapta şi a înclinat şoseaua pentru ca apele să se scurgă în şanţul de pe partea stângă.

Deja păţiţi, vecinii spun că la ploi abundente apa le va umple curţile, iar peste iarnă maşinile care coboară dealul vor derapa în casele lor. Culmea, toate acestea se întâmplă doar pentru că medicul şi-a construit, fără aprobare, de-a lungul proprietăţii, pe domeniul public, un zid de sprijin înalt de peste un metru şi jumătate, pe care, ca să nu fie nevoit să îl dărâme, l-a botezat trotuar. Iar Primăria a acceptat!

Cum discuţiile cu reprezentanţii Direcţiei Tehnice şi chiar cu viceprimarul Mircea Mălan au rămas fără efect, protestatarii vor să se plângă direct primarului Ilie Bolojan. Numai că până ajungi la Dumnezeu te mănâncă sfinţii. Iar faptul că ai ajuns acolo din cauza unui chirurg nu constituie o recomandare…

114

1 Comentariu

*
*

  1. >> Postat de Pasca | 19 septembrie 2013 22:42

    Daca Primaria prin Directia Tehnica NU intervine,solicitam Inspectoratului in Constructii Bihor sa ia masurii legale urgente. Suntem locatari ai acestei strazi si un individ ne sfideaza pe toti. Multumim!