La finalul anului 2014, imediat după ce Mihnea Costoiu, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, a redevenit rector al Politehnicii din Bucureşti, în legislaţia românească a apărut, prin Ordonanţă de Urgenţă, noţiunea de „salariul rectorului”.
Până acum, rectorii erau plătiţi cu salariile aferente funcţiei didactice şi indemnizaţie de conducere. De acum, însă, universităţile pot să-şi plătească rectorii, indiferent de gradul lor didactic, cu cel mai mare salariu de încadrare posibil, adică de profesor universitar cu 40 de ani vechime (6.971 lei), la care, bineînţeles, se adaugă indemnizaţia de conducere.
Şi universitarilor orădeni li s-au aprins beculeţele, iar în prima şedinţă a Consiliului de Administraţie din acest an, prorectorii şi decanii au propus ca rectorul Constantin Bungău să primească leafa maximă, că doar unu-i şefu’ mare. Numai că, surpriză: Bungău a refuzat propunerea!
Convins că o astfel de decizie ar da cât se poate de rău acum, când instituţia tocmai se pregăteşte de restructurare, rectorul le-a cerut colegilor să nu-i dea un salariu prea mare, aşa că aceştia au convenit să-l plătească cu 90% din maxim. Ceea ce e oricum cu vreo 300 lei peste cât lua până acum.
2 Comentarii
Nu da bine sa alegi ciolanul cel mai mare in acest moment cand in 2016 vor din nou alegeri in Universitate si daca vrei sa iesi din nou rector.
Antentie domnule rector cu Andrei cam atat a stat si Bacter si a fost deranj mare.