Marea demascare: Viceprimarul din Şinteu, incompatibil pentru că a fost paznic al păşunii comunale

Situaţie de tot râsul în comuna bihoreană Şinteu. Viceprimarul Korch Ştefan a primit ştampila de incompatibil din partea Agenţiei Naţionale de Integritate după ce a ieşit la iveală că, pe lângă funcţiile de consilier local, respectiv vice-edil, a exercitat-o şi pe cea de paznic al păşunii din Şinteu.

Astfel, Korch a încălcat legea care îi interzicea, ca ales local, să mai fie remunerat şi ca angajat al Consiliului Local din care făcea parte.

La aflarea veştii, Bihorel a intrat în extaz. Şi ţine pe această cale, că alta n-are, să aducă mii de mulţumiri slujbaşilor de la ANI, care prin descoperirea făcută au dat o palmă definitivă corupţiei din România! Muuu…

1

1 Comentariu

*
*

  1. >> Postat de Ondro | 14 noiembrie 2013 22:59

    Da preotul e primar iar ciurdar/ paznic pasunii e viceprimar, ce mai vreti, bine ca EBA nu s-a maritat cu primarul nostru. Asta-i situatie, iar Elena Udrea va veni calare pe o bicicleta din UE moldovei