Mersul pe jos este sănătos. Atât de sănătos, încât medicii orădeni efectiv îşi pun pacienţii pe drumuri. Spre exemplu, la mijlocul lunii ianuarie, un bătrânel de 89 de ani, bolnav de tromboflebită, deci cu dureri de picioare, a fost plimbat de trei ori pentru o amărâtă de reţetă.
Înainte de toate omul, care locuiește în cartierul Nufărul, a fost la medicul de familie, care l-a consultat şi l-a orientat către un medic specialist.
Bătrânul a mers la Policlinica de la Spitalul Judeţean să îşi facă programare, dar a aflat că mai are de umblat. Din strada Gheorghe Doja, cu biletul de ordine în mână, a fost trimis la policlinica de la fostul Staţionar II, pentru fi văzut de un dermatolog.
După consult, când credea că a scăpat, a fost trimis înapoi la Spitalul Judeţean, ca să îşi ştampileze reţeta primită, pentru că altfel nu era valabilă. Până a ajuns să îşi ridice medicamentele de la farmacie, bietul pacient avea deja nevoie şi de calmante.
La stilul ăsta, tânăr şi sănătos de-ai fi, până termini cu plimbările, tot o iei razna!