Din lipsă de ciori, conducerea OTL a decis să umble cu tramvaiele vopsite

Zarvă mare în burg de când OTL a decis să zugrăvească controversatele tramvaie Siemens în culorile naţionale ale farmaciei Catena. Pentru câţiva arginţi, managerii au considerat că merită să schimbe felul în care arată tramvaiele numai pentru ca orădenii să se poată holba la Stela şi Arşinel.

Buba mare va fi dacă, după ce reclama va fi dată jos, vor trebui rezugrăvite mijloacele de locomoţie. Frică mi-e să nu coste readucerea la strălucirea de odinioară mai mult decât s-a luat pe reclamă. Oricum cred că reclama va mai circula prin oraş până după Crăciun pentru că este ca porcu’.

Dacă tot are apucături artistice, OTL-ul ar trebui să atârne pe tramvaie şi alte personaje. Mi-e dor de băiatul ăla cu mai multe urechi decât dinţi din reclama cu „Rachiu aprig de Câlnău” sau de Dorel când se curentează ca prostu’ în vreme ce colegii de muncă beau.

În rest, dacă-i întrebi pe cei care dau aprobări pentru astfel de opere de artă cu ce se ocupă, sigur că ar răspunde: „cu petrol, şisti gaz, diamantini. Normal”.


*
*