La aproape trei ani de la instalarea noii conduceri a Consiliului Judeţean, aceasta debutează în forţă cu o manifestare care face uitată inactivitatea de până acum.
Într-o organizare ireproşabilă, Consiliul a supervizat manifestarea „D’ale porcului”, un fel de „D’ale carnavalului”, dar cu mai mult guiţat. Mii de oameni au venit să vadă cum se prepară porcii, vorbim de cei pe patru picioare.
A fost lume multă, porci la fel şi, cu toate că a plouat, oamenii nu s-au dat bătuţi pentru că, atunci când e vorba de pălincă vin şi jumări, orădenii sunt de neclintit în faţa stihiilor naturii. De la această manifestare culturală, artistică, gastronomică, orădenii au învăţat trucuri noi în ce priveşte prepararea porcilor.
1. Când vreţi să-l sacrificaţi, nu turnaţi ulei pe porc, că el nu se taie ca maioneza.
2. Imediat după înjunghiere, se bea din greu pălincă, în speranţa că măcelaru’ ajunge beat ca victima.
3. În atenţia zoofililor, a pârli porcul înseamnă a pune paie aprinse pe el, şi nicidecum a presta activităţi sexuale.
4. Din porc se valorifică absolut totul, inclusiv guiţatul.
5. Tradiţia românească spune că la final se mănâncă toroş.
6. Se va evita mâncarea şoriciului. Poate fi valorificat superior în operaţiile de transplant la obraz.
7. Dacă porcii sunt aduşi din Oltenia, înainte de pârlire, se va îndepărta lanţul din jurul grumazului.