Promovat la începutul anului ca director general adjunct peste Administraţia Naţională Apele Române, PSD-istul Dorel Dume, până atunci director al Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri, a fost dat în vileag ca şpăgar de BIHOREANUL, într-un articol intitulat „Dume, ciobanul”, fiindcă a primit mită în natură – oi, berbeci şi miei – de la ciobanii cărora ABA le dă voie să păşuneze pe digurile cursurilor de apă.
Cum ştia bine că este cu musca pe căciulă, Dume nu a cerut ziarului o dezminţire şi nici nu l-a dat în judecată, dar i-a pus pe juriştii ABA Crişuri să pârască BIHOREANUL la CNCD pentru… discriminare, cu motivaţia că a lezat angajaţii firmei de stat.
Oricât de obedienţi ar fi funcţionarii Consiliului antidiscriminare, care l-au amendat şi pe jurnalistul CT Popescu fiindcă a comparat coafura premierei Dăncilă cu podoaba maimuţei cu pavian, aceştia au decis, totuşi, să respingă plângerea, atât pentru că ABA Crişuri nu avea nicio calitate să se substituie lui Dume, cât şi pentru că faptele sesizate nu reprezintă discriminări.
În fond, dacă stai să te gândeşti, cum să fie discriminat unul care a rămas cocoţat într-o funcţie înaltă, cu salariu nesimţit, şi căruia oile şi berbecii primiţi continuă să-i facă alţi şi alţi miei, sporindu-i averea?…