Bătaie de campanie: Scandal ca-n Vestul Sălbatic în Primăria Cărpinet

În comuna Cărpinet campania electorală a şi început, mai devreme cu câteva luni şi într-un mod mai special: ca-n Vestul Sălbatic.

După ce viceprimarul Daniel Curta, ales în 2012 din rândul consilierilor PNL a dezertat anul trecut la PSD, iar la începutul acestui an a devenit chiar candidatul pesediştilor la funcţia de primar, liberalii, în frunte cu edilul Gheorghe Ienciu, l-au pârât la prefectul Claudiu Pop pentru ca acesta să emită, cum zice legea, un ordin prin care să constate încetarea de drept a calităţii de consilier a acestuia şi, implicit, a funcţiei de viceprimar dobândită în baza apartenenţei la Consiliu.

Atât doar că la aproape o săptămână după intrarea în vigoare a ordinului prefectului, miercurea trecută fostul vice s-a întors la fostul loc de muncă, fix ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Iar când primarul l-a atenţionat că nu mai are voie nici la birou, nici la calculator ori la acte, vicele trădător i-a înfipt un pumn în falcă, de l-a doborât la pământ şi-au trebuit să vină poliţiştii în Primărie. Ţăranii zic, totuşi, că reacţia proaspătului pesedist e cam prematură: dacă acum începe cu „artileria grea”, poate până în vară rămâne fără „muniţie”…

3

3 Comentarii

*
*

  1. >> Postat de Mocan Fanica | 3 martie 2016 19:02

    Felicitari domnul viceprimar! Dar numai sa nu va faceti probleme! Pumni merita cu sacul Ienciu Gheorghe! Dar asemenea oameni merita puscaria nu sa iti murdaresti mainele cu ei!

  2. >> Postat de Mocan Fanica | 2 martie 2016 23:25

    Foarte frumos! La cat de ticalos e primarul merita mai multu pumni! Cu munitia il ajut eu! (…).Asa ca nu cred ca viceprimarul nu cred ca il intrece!

  3. >> Postat de onutu | 27 februarie 2016 20:43

    Fostu vice numa asta stie sa dea cu pumnu nici o implicare ca si viceprimar pt comuna inapoi pe tir asta sti sa faci