Zilele trecute, omul de afaceri Radu Pentie, patronul Irish Pub, a fost călcat de hoţi la sediul firmei sale din buricul târgului. Şi nu o singură dată, ci chiar de două ori.
În ambele cazuri, indivizii au avut treabă doar cu un seif aflat în biroul afaceristului. Prima dată l-au deschis cu chei potrivite, dibuite chiar în biroul patronului, dar pentru că n-au găsit înăuntru mare lucru s-au întors câteva zile mai târziu.
Şi, cum cheia nu mai era, s-au gândit să-l spargă cu un flex găsit tot în dotarea proprietarului, luând la plecare toţi banii, care nu erau puţini.
Poliţiştii nu exclud ca făptaşii să fi fost cândva angajaţi ai afaceristului, că prea ştiau ce şi unde să caute, şi cum să se ferească de camerele de supraveghere, care n-au surprins niciuna din operaţiuni.
Ca urmare, Bihorel îi propune patronului ca, dacă tot n-are încredere în bănci, să nu mai închidă casa de bani. Căci aşa a rămas şi fără numerar, şi fără seif, şi fără discul de la flex.