Zece supoziții despre misteriosul avion care a survolat fără aprobare inclusiv Oradea

1. Avionul este rusesc, dar forțele aeriene NATO n-au reacționat pentru că e atât de vechi, la fel ca dotarea Armatei Roșii, încât a intrat în patrimoniul UNESCO.

2. Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a explicat că prin acest survol a vrut să arate dorința Rusiei de a intra în NATO.

3. Avionul a aterizat în Ungaria pentru a-și face plinul, că doar acolo benzina e subvenționată.

4. Pilotul a vrut să aterizeze și pe aeroportul din Oradea, dar i-a fost teamă că vine Bolojan și confiscă bimotorul, că are nevoie de aparate pentru compania locală.

5. Avionul a survolat flancul estic pentru a vedea dacă există urme de sânge rusesc prin zonă, ca să poată balșoi Putin începe noi războaie. La noi au găsit urme de sânge rusesc pe baionetele combatanților din al Doilea Război Mondial.

6. Piloții americani de la Câmpia Turzii au explicat că n-au doborât avionul că era păcat să strice o rachetă pe un așa hârb. Au aruncat cu conserve în el, dar nu l-au nimerit.

7. Antiaeriana noastră nu a intervenit pentru că le-a fost frică artileriștilor că se dă jos pilotul și-i bate cu manivela.

8. Aventura s-a terminat în Bulgaria, dar nu pentru că era destinația finală, ci pentru că băștinașii au furat aripile și au făcut din ele capace de borcane pentru murături.

9. Ministrul Apărării, domnul Vasile Dâncu, susține și acum că nu a fost avion, ci o lebădă neagră.

10. Președintele Iohannis, deranjat în timpul unei partide de golf: „Tocmai eram la gaura 5 când am fost informat de acest survol. Fraților, la graniță e război și voi umblați după avioane?”.

(sursa imaginii: btvnovinite.bg)

*
*