2. Vasile Dâncu a cerut organizației PSD să nu facă absolut nimic, pentru că oricum câștigă alegerile din 2024, de vreme ce PNL se sfâșie cu USR.
3. Marcel Ciolacu a scos din buzunarul de la piept un teanc de forinți, din respect pentru populația maghiară care locuiește în acest județ.
4. Mihai Stănescu, fost tractorist, a fost uimit să vadă că Oradea a achiziționat autobuze noi de tip Mercedes, care pot porni și fără șomoiogul de cârpe îmbibat în motorină, cunoscut sub numele de flambău.
5. Gabriela Firea a râs când a aflat că, pentru aducerea autobuzelor, Primăria a plătit doar 2% din valoare, restul fiind pe fonduri europene. „Păi, din 2% cât poate fi para-ndărătul primarului?”.
6. Delegația a luat la plecare sticle cu apă caldă, pentru că în București nu mai există așa ceva.
7. Cât a durat ședința, șoferul doamnei Firea a fugit la Piața de vechituri pentru achiziționarea unei carpete cu Răpirea din Serai.
8. Ioan Mang a spus că, datorită rezultatelor catastrofale, organizația județeană nu poate merge decât în sus, ceea ce i se datorează exclusiv lui.
9. Emilian Pavel a vrut și el să ia cuvântul, dar colegii nu l-au observat că ridicase mâna, deși se suise pe scaun.
10. Singura explicație că Firea a venit împreună cu Stănescu este că o nenorocire nu vine niciodată singură.
(sursa foto: ziarebotosani.ro)