1. Îi anunți pe protestatari că în același loc se organizează și un târg al locurilor de muncă. Din start asistații nu mai vin.
2. Aduci un dentist care să numere dinții protestatarilor. Îi înmulțești cu doi și afli câți participanți sunt.
3. Îi pui pe jandarmi să treacă la galop prin zonă. La Constanța se folosesc cai de mare.
4. Îl chemi pe senatorul Șerban Nicolae, care-i va amenința pe protestatari că-i filmează când fac sex anal.
5. Trecerea de pietoni din fața Parlamentului se va transforma în trecere peste pietoni.
6. Protestatarii aduși cu autobuzele din țară pot să scandeze în mijlocul de transport cu care au venit, după care pot să plece acasă.
7. Îi anunți pe manifestanți că Soros nu mai dă bani pentru câinii prezenți.
8. Îi obligi pe cei ieșiți în stradă să citească cu glas tare sloganurile. Cei care nu le pot citi pleacă acasă.
9. Când auziți că jandarmii împart bastoane manifestanților să nu credeți că vi le dau de tot, ci doar așa, de câteva ori, pe spinare.
10. Nu se țin manifestații în zilele de doliu. Or tocmai zilele astea a fost înmormântată Justiția.