1. Toate firmele străine vor fi supra-impozitate și vor trebui să facă decontările în ruble.
2. La benzinării, combustibilul va fi gratis, proprietarii acestora trebuind să suporte costurile din beneficii.
3. Ca să nu existe dubii că Ungaria trimite armament în Ucraina, se oprește transportul de orice fel pe toată perioada războiului.
4. Singurele produse admise la export pe perioada stării de urgență vor fi ucrainenii care s-au refugiat în Ungaria.
5. Volodimir Zelenski va trece în categoria Soros și oculta mondială.
6. Presa nu va fi sub controlul direct al Guvernului pentru că acest lucru s-a petrecut deja acum 10 ani.
7. Președintele țării va plăti toate amenzile de circulație încasate de maghiarii din România, Slovacia și Croația, pentru că oricum a zis că e răspunzătoare de toți ungurii de pe planetă.p
8. Se vor înființa două divizii de husari și li se vor interzice navelor de război străine tranzitarea lacului Balaton.
9. Parlamentul de la Budapesta va intra în vacanță până la noi ordine.
10. Viktor Orban îl va suna zilnic pe Vladimir Putin, dar numai cu taxă inversă.
(foto: Facebook, Viktor Orban)