1. Gunoaiele de la Cluj sunt menite să întărească clasa politică a Bihorului.
2. Reciclabilele se vor băga în saci galbeni, roşii sau verzi, în funcţie de preferinţa electorală a clientului.
3. Principalul efect al regionalizării este că Oradea va deveni lada de gunoi a Clujului.
4. Pentru a nu aglomera şoselele, deşeurile vor fi transportate şi cu trenul, numai că vor ajunge la două săptămâni de la expirarea contractului.
5. La ce salarii sunt în Cluj, Boc a declarat că îşi permite să transporte gunoaiele cu taxiul.
6. Până acum Clujul nu a avut probleme cu depozitarea gunoaielor pentru că obişnuia să le trimită în Parlament.
7. Înţelegerea este pe o perioadă de trei luni, dar nimic nu e mai sigur ca provizoratul.
8. Dacă tot nu ne-a reuşit cu „Autostrada Transilvania”, măcar să avem „Drumul gozului”.
9. Ca să-şi bată joc de Boc, Bolojan i-a sugerat să aducă marfa pe drumul de Beiuş.
10. Mamele pot să recupereze borcanele cu zacuscă pe care le-au trimis copiilor care fac facultatea la Cluj.