Am găsit nişte urmări ale faptului că Primăria va plăti chirie pentru ultimul tronson din drumul expres:
- Prin chiria de 50 de mii de euro pe an, CFR-ul va înregistra o dublare a veniturilor la nivel național.
- Rentabilitatea închirierii terenului e mai mare decât dacă ar fi plantat pe acesta canabis.
- Banii primiți nu vor fi folosiți pentru dotarea impiegaților cu fanioane noi, ci pentru creșterea salariilor păduchilor din birouri.
- Ca să nu se dezmintă, slujbașii de la CFR vor semna contractul de închiriere cu o întârziere de trei ani.
- Cantitatea de motorină furată zilnic va rămâne constantă.
- Din cauza căldurii, viteza de deplasare a comisiei care va preda amplasamentul se va reduce cu 50%.
- Beneficiarul e obligat ca pe șoseaua nou construită să deseneze traverse, ca să știe lumea că acum 100 de ani pe acolo circulau trenuri.
- Sumele datorate din chirie vor fi colectate lunar, prin rotație, de către nașii trenurilor care trec prin Oradea.
- Ministerul Transportului studiază posibilitatea montării unor bariere, la trecerea prin depou, în vederea taxării individuale a automobiliștilor.
- Mașinile care circulă în zonă pot fi oprite de ceferiști și golite de combustibil, conform tradiției încetățenite la depoul CFR.
2 Comentarii
puteti sa ii multumiti *** de copy mang paste, el a nasit toata treaba asta, si mai are tupeul de *** sa se laude cit de mult a ajutat el orasul Oradea.
Daca era o persoana fizica deja era expropriata fara drep de apel cu o suma modică.Deci atentie.Legea este pentru cei slabi.