Zece efecte ale dublării salariilor la bugetari

1. Dacă bugetul nu poate suporta măririle de salarii, diferența de bani o va achita ministrul Muncii, Olguța Vasilescu.

2. Dacă nu are banii respectivi, Olguța o să se străduiască să le facă pe plac bugetarilor, ca aceștia să fie satisfăcuți.

3. Având în vedere că doamna Vasilescu provine din vechiul PRM, se pare că înainte de anunțarea măsurilor, nu și-a luat medicamentele.

4. Dacă nu sunt bani pentru acest dezmăț bugetar, de vină sunt multinaționalele care sabotează guvernul Grindeanu.

5. Salariile dublate se vor da o dată pe lună… și niciodată pe pământ.

6. Pentru realizarea obiectivului, Guvernul va importa de urgență 10 tipografii ca să poată tipări banii.

7. Populația României se va împărți în două mari categorii: muritori de foame și bugetari.

8. Pentru creșterea nivelului de trai al românilor se desființează sistemul privat și toată populația va lucra la stat.

9. Numeroși cetățeni germani și francezi vor cere să fie angajați în sistemul bugetar românesc pentru că s-au săturat de sărăcia din țările lor.

10. Fondul Monetar Internațional a cerut membrilor guvernului ca atunci când vorbesc să-și conecteze și creierul.

1

1 Comentariu

*
*

  1. >> Postat de Privat(ist) | 7 martie 2017 21:17

    Din pacate doar asta ne ramane …. sa facem haz de necaz …