Who’s next? Autori arestaţi: Vasile Popa, Ioan Brîndaş şi Alina Bica au scris împreună un volum despre criminalitate

Recenta arestare a şefei DIICOT Alina Bica a prilejuit discuţii aprinse printre procurorii şi poliţiştii din Bihor, care n-au putut să nu remarce o concidenţă stranie.

Şi anume că Bica a semnat în 2009 o carte – „Criminalitatea financiar fiscală” – în colaborare cu orădenii Vasile Popa, fost prim-procuror al Parchetului Bihor, arestat şi el pentru corupţie, şi cu comisarul şef Ioan Brîndaş, fostul adjunct al Poliţiei Bihor, şi el trimis în judecată tot pentru corupţie, consemnat în prezent la domiciliu, după ce a stat mai multe luni în arest.

Pe lângă cei trei, cartea îi mai are ca şi coautori şi pe şeful Poliţiei Bihor, chestorul Liviu Popa, precum şi pe fostul şef al Oficiului pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, Nicolae Ghinea. Bihorel nu poate să nu se întrebe: mai urmează cineva, sau e doar o potriveală?

1

1 Comentariu

*
*

  1. >> Postat de La La La | 4 decembrie 2014 19:12

    Oare cine sa urmeze daca nu coruptul nr. 1