Bihorel

Vis de rectorat: De ce nu vrea decanul de la Medicină să mute facultatea în campusul universitar

Masterplanul pentru campusul Universităţii din Oradea, realizat de o echipă de specialişti la comanda Primăriei, intră în linie dreaptă.

După ce primarul Ilie Bolojan a anunţat că municipalitatea e dispusă să investească anual câte 2 milioane de euro în investiţii pentru campus, inclusiv pentru construirea unor clădiri moderne, Senatul Universităţii şi-a dat acordul pentru implementarea proiectelor. Universitarii au pus însă o condiţie, şi anume ca Facultatea de Medicină şi Farmacie, care funcţionează în palatul de lângă Parcul 1 Decembrie, să nu fie relocată în campus după încheierea lucrărilor.

Clauza a fost cerută chiar de decanul FMF, Adrian Maghiar, şi însuşită fără prea multe comentarii de senatorii universitari. Gurile rele bârfesc că decanul nu vrea nici în ruptul capului să renunţe la sediul FMF pentru că, aşa cum tatăl său a fost ctitorul „Sorbonicii”, visează ca el să devină întemeietorul şi, implicit, rectorul unei Universităţi de Medicină. Să-i ducă numele şi renumele mai departe…

Exit mobile version