Bihorel

Victor Ponta e pe o mână cu Băsescu. Vine în sprijinul beţivilor

Dacă până acum mai erau câţiva fraieri care se îndoiau de blatul dintre Ponta şi Băsescu,  acum cărţile au fost date pe faţă. Actualul premier a anunţat că va face în aşa fel încât să anuleze acciza pe pălincă.

Deci, după ce a sprijinit înmulţirea săracilor prin dublarea alocaţiei pentru copii, acum vine cu o măsură adiacentă: ieftinirea pălincii. Dar reducerea accizei la pălincă trebuie să fie doar un prim pas pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii alcoolicilor, mulţi dintre ei fiind fani ai comunismului capitalist. Prin urmare, e de aşteptat să se vină şi cu alte măsuri.

1.      Beţivilor li se vor deconta integral operaţiile de extragere a plămânului drept, pentru a putea încăpea ficatul.

2.      Pe lângă găleţi, votanţilor roşii li se vor da şi damigene, termosuri şi ţoiuri.

3.      Alcoolismul va fi considerat boală profesională şi perioada de băut va constitui vechime la pensie.

4.      Proprietarii de cazane de fiert pălincă vor fi scutiţi de impozit dacă prelucrează borhotul îmbrăcaţi în tricouri roşii.

5.      Un adevăr istoric evident: unul din bunicii lui Ponta a avut cazan de fiert ţuică.

6.      Toate drumurile vor fi acoperite cu tartan ca să nu se lovească mamele cu mai mulţi copii când vin bete moarte de la bufet, cu odraslele în braţe.

7.      Peste munţi se va desfiinţa şi acciza la motorină, că acolo băştinaşii beau orice, de la gazolină în sus.

8.      La pălinca din găinaţ se va desfiinţa şi TVA-ul.

9.      Secţiile de dezalcoolizare vor fi declarate pepiniere de membri de partid.

Exit mobile version