După ce în prima seară a săptămânii trecute doi tineri de la Istorie şi de la Protecţia Mediului, cel din urmă cam „parfumat” cu alcool, s-au luat la ceartă până ce „istoricul” a ajuns să-şi înjunghie colegul „ecologist”, o noapte mai târziu, în acelaşi cămin, s-a derulat o nouă scenă de lupte, ce-i drept mai puţin sângeroasă, dar tot spectaculoasă.
Alţi doi studenţi s-au încăierat, şi nici de data aceasta în numele vreunei idei, ci pentru a-şi disputa graţiile unei fete. Cocoşeii s-au îmbrâncit, apoi s-au lovit cu pumnii, iar în final au „alintat-o” cu câteva palme chiar şi pe cea pentru care se luaseră la harţă. Mai spune cineva că nu s-a animat viaţa studenţească şi în campusul Sorbonicii?…