Bihorel

Veşti bune pentru vandali: Încă trei aparate de fitness au fost montate în parcuri

Ce poate fi mai minunat pentru un plăvan decât să îndoaie fiare, să strâmbe lemne, să sfarme piatră? Iar plăcerea este cu atât mai mare cu cât toate acestea se găsesc pe domeniul public.

Multe firme se implică în problemele comunităţii şi montează, pe propriile speze, aparate de fitness pentru ca poporul să facă muşchi nu numai ridicând halbe.

Din păcate, tactica se dovedeşte greşită, interesul comunităţii ar fi ca banii să fie investiţi în cămăşi de forţă sau calmante. De altfel, activitatea de vandalizare s-a diversificat foarte mult în ultimul timp şi avem de-a face cu mai multe tipuri de indivizi mânaţi de dorul distrugerii. Iată câteva categorii identificate.

1. Vandalul musculos. Domeniul său de activitate este bazat pe forţă. Neavând suficient creier să spargă o bancă, din aceea cu bani, sparge mai multe bănci, din parcuri. La limită, este atât de imbecil încât e capabil să spargă şi o bancă de spermă ca să-şi cunoască neamurile.

2. Vandalul inventiv. Acesta atacă cu predilecţie stâlpii de iluminat şi coşurile de gunoi. Ca să distrugi becurile îţi trebuie îndemânare, dar ca să incendiezi coşurile ai nevoie şi de o scânteie. Dar nu în creier sau priviri.

3. Vandalul artist. De la cei care scriu cu materialul clientului prin WC-urile publice, pe uşi sau faianţă, până la cei care îşi marchează teritoriul cu spray-uri, aceştia sunt nişte neînţeleşi. Vina este şi a farmaciilor, care eliberează substanţele psihotrope numai pe bază de reţetă.

4. Vandalul rumegător. Face parte îndeobşte din generaţia sucului la TEC şi a gumei Turbo. Rumegatul îi arată clar originile, dar nimeni nu poate pricepe de ce aruncă guma de mestecat pe jos, în loc să o ţină după ureche, aşa cum făceau probabil părinţii lui.

Exit mobile version