După ce în urmă cu câteva săptămâni a publicat pe blogul personal un text critic la adresa şefilor din Universitate, iar apoi l-a scos de îndată ce fusese semnalat de BIHOREANUL, conferenţiarul Dorin Coita, de la Facultatea de Ştiinţe Economice, a luat la ţintă ziarul.
Motivând că jurnaliştii nu pot pricepe starea Universităţii şi că nu vrea să-şi amestece „publicul” elitist cu cititorii de rând, Coita susţine nici mai mult, nici mai puţin decât că publicaţia l-ar fi şantajat psihologic, expunându-l comentatorilor care, sub protecţia anonimatului, l-au luat la mişto pentru laşitatea de care a dat dovadă ştergându-şi criticile de pe blog şi i-au ironizat totodată activitatea.
Trecând cu uşurinţă peste detaliul că forumiştii sunt, de fapt, colegi de-ai săi, Coita a tras o concluzie halucinantă: BIHOREANUL vrea să omoare Universitatea! Bihorel îi mai dă un pont: BIHOREANUL nu doar a distrus Universitatea, dar a şi scos din anonimat toate loazele de profesori care nu scapă niciun prilej de a se face de râs!