Alături de noi sunt de asemenea mai mulţi universitari, în frunte cu rectorul Constantin Bungău, precum şi numeroşi medici, în frunte cu managerul Spitalului Judeţean Gheorghe Carp.
La intrare, toţi oaspeţii au fost poftiţi să se fotografieze lângă un panou anume inscripţionat pentru Gala Premiilor lui Bihorel şi au prezentat Mandatul de Aducere care a ţinut loc de invitaţie în acest an.
Maestrul de ceremonii, Mircea Chirilă, i-a anunţat pe toţi cei prezenţi că „va fi o gală cu cântec”. Şi pentru a demonstra acest lucru a invitat în scenă primul moment muzical al serii, care le aparţine talentaţilor membri ai trupei Klezmer ActOradea.
În prima parte a evenimentului, ne-au mai cântat şi ne-au urat cunoscuţii interpreţi Călin Pop, liderul formaţiei Celelalte Cuvinte, şi Dan Andrei Aldea, fostul lider al trupei Sfinx.