Bihorel

Universitate, caut magie! Universitatea din Oradea a rămas fără director economic

În mare taină, la Universitatea din Oradea s-a schimbat directorul economic, după ce Crina Gherlea, cea care a ocupat această funcţie în ultimul deceniu, şi-a dat demisia.

Unii bârfesc că femeia, cu o reputaţie de profesionistă, venită în Universitate din mediul privat, ar fi plecat pentru că s-a săturat de o instituţie tot mai săracă şi cu orizonturi tot mai restrânse.

Cert este că, de două luni, director economic este fosta contabilă şefă a instituţiei, Sanda Tripa, fără să fie instalată printr-un concurs.

Angajată a Universităţii din 1998, la un an după ce a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice, Tripa a devenit directoare printr-o numire făcută de rectorul Constantin Bungău (foto).

Bihorel crede, însă, că mai degrabă Universitatea are nevoie în această funcţie de un magician, care să facă rost de bani din nimic.

Exit mobile version