Ungurii noştri, mai hoţi ca ai lor

Tokes Laszlo, pe lângă episcop, europarlamentar, stegar, tată model şi părinte al Revoluţiei, se pricepe bine şi la Justiţie. Proaspătul nedecorat de preşedintele Iohannis a constatat că primarii hoţi din secuime sunt victime ale şovinismului românesc, în vreme ce hoţii maghiari din Bihor, alde Sanyi Kiss sau Rozi Biro, sunt infractori sadea.

Să susţii că, în ţara unde 80% dintre primari sunt plimbaţi pe la parchete, primarii din secuime sunt discriminaţi arată că musai trebuie introduse analize medicale obligatorii politicienilor.

La conferinţa de presă în care s-au discutat aceste aspecte, domnul Tokes l-a lăsat pe scutierul Istvan Csomortanyi să prezinte asemenea aserţiuni, semn că până la urmă şi lui Laci, oricât de multe gărzi de corp ar avea, îi e frică să nu-l bată Dumnezeu.


*
*