Șirul abuzurilor împotriva romilor nu mai are sfârșit. Un grup de concetățeni, veniți de la muncă de la Luvru, s-au ales cu dosare penale pentru că ar fi declarat că ei veneau de fapt de la Schonbrun.
Adevărul este că oamenii, că altfel nu le pot spune, n-au mințit deloc. Ei acționau într-adevăr în zona muzeului parizian, dar au trecut și prin Viena, unde precis că au mai muncit puțin, cât să aibă bani de mâncare, mânca-ți-aș, și de benzină, benzina-ți-aș.
În mod normal, ei de fapt au venit la Borș din Artand. Dacă Poliția chiar dorea să-i pedepsească, nu avea decât să-l pună pe șofer să-și citească numele din buletin, după care să-l întrebe cum și-a luat carnetul dacă e analfabet.
Amenda primită de grupul de concetățeni le-a prins foarte bine acestora, ținând cont că nu au un strop de hârtie igienică în șatră.