Arădeanul care acum îl acuză pe Mutu de ţeapă face, la rândul lui, parte din ramura sănătoasă a oamenilor de afaceri. Omul nu poate fi montat la noua catedrală pe post de uşă de biserică pentru că are destule bube ca să poată dormi liniştit pe acelaşi prici cu alte Voiculescu şi Copos.
Sincer, eu nu cred că Mutu s-ar putea preta la asemenea ţepe şi asta pentru că e prea ocupat cu fotbalul şi activităţile de la club, dar mai ales de la cluburi. Mutu îi dă un cap în gură unui chelner albanez, dar niciodată o ţeapă unui afacerist arădean.
Aşa că, doar justiţia ne va arăta adevărul. Ori cum aceasta este legată la ochi, are 50% să-l nimerească…