E clar că în timp ce mai toată populaţia stă cu sarmalele-n gât, oamenii lui Codruţa, pătrunşi la rândul lor de spiritul Crăciunului, obţin cristalinul clinchet, nu cu clopoţeii, ci cu cătuşele.
Acum mingea e în terenul Justiţiei care poate decide dacă respectivii rămân să-şi plătească spezele singuri sau trec în întreţinerea Statului Român. Din cei trei acuzaţi, cea mai interesantă speţă e a lui Mihalache.
Omul e acuzat că a făcut prelevări de organe încălcând legea. Or, se ştie că atunci când te iei de organe, altele decât ale tale, s-ar putea să dai de dracu’. Ar fi păcat, însă, ca omul să ajungă coleg cu Govoreanu sau Gelu Mudura.
Atunci cine o să-i mai poată spăla atât pe morţii morţi, cât şi pe morţii de beţi, care căpătau certificate de bună purtare de la Medicina legală, numai să nu li se ia carnetele de şoferi?