Mare, vorba vine, căci, după cum a aflat Bihorel, procurorii antidrog au descoperit că boss-ul este, de fapt, un omuleţ în scaun cu rotile, înalt de 80 de centimetri, şi asta probabil când e încălţat cu pantofi cu toc ori platformă.
Chiar şi aşa, micul bandit le-a dat de furcă rău de tot oamenilor legii, motiv pentru care au şi emis pe numele lui o ordonanţă de reţinere şi au vrut să-l trimită după gratii.
Surpriză, însă, căci la Arestul Poliţiei au fost obligaţi să facă stânga-mprejur. Motivul? Şeful Arestului s-a crucit când a văzut „muşteriul” şi a refuzat să-l primească, motivând că nu poate să-l cazeze, iar asta nu doar din cauza căruciorului, ci mai ales a staturii.
La cât e de mic, nu s-ar fi descurcat de unul singur nici în camera infractorilor adolescenţi, darămite printre adulţi…