Imediat după producerea tragediei, şoferii aflaţi în trafic opresc la locul accidentului. Toţi fac poze cu epava şi cu răniţii, iar pozele le urcă pe Facebook.
La 15 minute apar primii romi, care dau o mână de ajutor celor răniţi. Ca aceştia să poată ieşi din prăpastie sunt uşuraţi de ceasuri şi portofele.
La o oră şi 20 de minute ambulanţele solicitate anunţă că nu pot veni pentru că şi-au terminat cota de benzină.
La două ore de la accident poliţia izolează locul. Între timp a dispărut bateria autocarului, precum şi jumătate din bagajele răniţilor.
La patru ore de la accident primele victime ajung la spital. Li se recomandă să coboare la farmacia din colţ pentru a-şi cumpăra faşe, branule şi dezinfectant.
La zece ore de la accident rudele celor accidentaţi încearcă să ajungă la victime dar nu au loc în saloane din cauza carelor de reportaj ale celor 25 de televiziuni din România.
La 48 de ore de la producerea tragediei primul ministru Victor Ponta ţine o conferinţă de presă în care solicită autorităţilor române mobilizarea exemplară în vederea asigurării celor mai bune condiţii pentru muntenegreni.
La 96 de ore de la producerea accidentului, Ministerul de Externe înfiinţează o celulă de criză, de criză de nervi că e solicitat să-şi facă treaba în weekend.
Ministrul Titus Corlăţeanu anunţă o conferinţă de presă la care întârzie 5 ore, după care renunţă complet la ea din cauză că e prezent la un talk-show de televiziune.
La o săptămână după eveniment, preşedintele ţării mulţumeşte tuturor factorilor care au contribuit la rezolvarea crizei şi urează sănătate poporului frate muntenegrean.