Bihorel

Tunul cu grădiniţa: Închisă din lipsă de copii, de grădinița din Sâmbăta a rămas doar… bannerul PSD

Localnicii din comuna bihoreană Sâmbăta, condusă de primăriţa PSD-istă Mariana Laza, văd cu ochii lor ce înseamnă risipa banului public.

În 2017, grădiniţa cu program normal din satul Ogeşti a fost modernizată cu bani de la Guvern, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Cu aproape 300.000 lei, clădirea a fost reabilitată termic, dotată cu încălzire centrală, cu toalete curate şi alte cele. Numai că investiţia a fost fix degeaba, căci după marea reabilitare grădiniţa n-a mai funcţionat!

Din această toamnă, din lipsă de copii, a fost închisă, ca de altfel aproape toate grădiniţele din comună, inclusiv cele din Rogoz şi Zăvoiu, care la rândul lor au fost renovate în ultimii ani. Aşa se face că, dichisite şi aranjate, clădirile grădiniţelor zac pustii acum, mărturii limpezi ale modului cum sunt risipiţi banii publici.

Iar ca oamenii să ştie clar cine a făcut risipa, pe gardul grădiniţei din Ogeşti a fost pus şi un banner electoral cu Viorica Dăncilă, candidat la preşedinţia României. Ilegal şi imoral, dar cine mai ţine seama?

Exit mobile version