Potrivit legii, în acest caz Primăria trebuia să înştiinţeze PNL Bihor pentru ca organizaţia să comunice numele altor 2 liberali de pe lista de candidaţi din 2012 care să ia locurile colegilor daţi afară din Consiliu. Numai că, în loc să facă asta, secretarul comunei şi primarul, cu ajutorul consilierilor UDMR şi PSD, au propulsat în noiembrie în scaunele vacante 2 membri ai… UNPR.
Ce-i drept, respectivii au fost la origine membri PNL, dar astă-toamnă au schimbat tabăra, invocând celebra OG 55 ce permitea traseismul timp de 30 de zile, dar numai în vară.
De atunci, conducerea PNL Bihor tot corespondează cu Primăria şi Consiliul Local Lugaşu de Jos, avertizând că le va da în judecată pentru nesocotirea legii, însă fără niciun rezultat: cei 2 UNPR-işti ocupă în continuare locurile PNL-iştilor, iar şefii liberalilor continuă să-l ameninţe pe primar şi pe secretarul comunei cam la fel cum făceau pe vremuri China şi Uniunea Sovietică.
Bihorel crede că lucrurile se vor rezolva de la sine, că la ce traseism e în politica românească, n-ar fi exclus ca toţi pesediştii să treacă la PNL şi udemeriştii la UNPR.