Bihorel

Torna, torna, fratre!

Om fi desființat noi oțelăriile, dar o mare parte din turnători au fost recuperaţi de organele de urmărire penală.

Păi, ceea ce turna Înfrățirea într-o lună e mizilic pe lângă turnătoriile fostului edil de Beiuș, Adrian Domocoș. Iar randamentul turnătoriilor se vede: Adi și-a înjumătățit pedeapsa într-unul din multele cazuri în care este târât prin tribunale, cel cu Biserica greco-catolică.

Dar marea problemă nu este câți ani îşi va scădea din detenție fostul primar, ci cum de a fost cu putință ca într-un timp relativ scurt să comită atâtea ilegalități. El s-a ales cu 7 ani, în primă instanță, dar cel mai câștigat e alt coleg de delațiune, din Beiuș, cu care de fapt a făcut aranjamentele și care, acum, e încadrat la categoria… fată mare.

Exit mobile version