1. La miting au participat, conform organizatorilor, 458.912 demonstranţi, iar potrivit Jandarmeriei 1.368 de protestatari.
2. Datorită sabotajului unui mecanic de locomotivă, cei 1.500 de protestatari de la Izvorul Mureşului nu au putut ajunge la miting, altfel numărul celor prezenţi trecea de un milion de persoane.
3. Populaţia românească a sabotat la rândul ei evenimentul, în bograciurile ce-i alimentau pe secui găsindu-se clare urme de mititei.
4. Imnul secuilor a fost transpus pe manele de Florin Salam ceea ce a făcut ca evenimentul să pară mult mai vesel.
5. Steagul secuiesc de 3 kilometri a avut o lungime de 1.400 de metri din cauză că în Secuime nu s-a găsit destulă pânză de culoare albastră.
6. Punctul 1 şi cel mai important al proclamaţiei făcute cu ocazia mitingului spune clar că se interzice comercializarea pe teritoriul României a vestitului Kurtos kalacs precum şi a pălincii din cartofi.