Bihorel

Teszari în detaliu: „Miliardarul fără chip” al României are datele personale expuse pe site-ul Primăriei orădene!

O fi el „miliardarul fără chip” al României, dar are datele cele mai personale expuse pe site-ul Primăriei orădene! Bihorel a descoperit că, într-o Hotărâre de Consiliu Local adoptată în decembrie 2013 şi publicată oficial pe www.oradea.ro în luna următoare, ianuarie 2014, omului de afaceri orădean Zoltan Teszari îi sunt dezvăluite atât codul numeric personal, cât şi domiciliul.

Actul se referă la încheierea unui parteneriat între municipalitate şi proprietarul RCS&RDS în vederea extinderii cu două terenuri a bazei de tenis din Ioşia şi a acoperirii altor două terenuri cu balon presostatic, investiţii de care Teszari s-a şi achitat deja.

În schimb, municipalitatea s-a angajat să-i pună gratuit la dispoziţie unul dintre terenurile bazei pe o perioadă de 10 ani. Şi iată că, tot gratuit, Primăria îi expune şi datele personale pe site-ul instituţiei.

Exit mobile version