Bihorel

Ţepar nepedepsit: S-au descoperit noi escrocherii ale șmecherului Jean Dominan

Atenţie, bihoreni! Şmecherul Jean Dominan v-ar putea ţepui din nou în curând.

Băgat la pârnaie în 2016 pentru că în 2013 a fraierit 400 de oameni luându-le bani pentru inexistente locuri de muncă în străinătate, bărbatul a fost condamnat la 4 ani şi 10 luni de puşcărie.

Înainte să fie încarcerat, a apucat să dea încă un tun, promiţând pe internet vouchere valorice de 150 de euro, pe care le dădea, chipurile, gratis, dar pentru care lua amatorilor de chilipiruri „taxe de transport” între 18 și 28 lei, după care aceştia constatau că, de fapt, voucherele nu aveau nicio valoare.

Dominan şi câţiva complici au strâns în felul acesta 165.000 lei, iar poliţiştii au numărat nu mai puţin de 7.500 de persoane înşelate, motiv pentru care au anunţat cu tam-tam că au descins la escroci, ridicându-l pentru audieri inclusiv pe „creierul” afacerii, aflat în acel moment în penitenciar. Atât doar că s-au „dezpompat” între timp: din mulţimea de păgubiţi, doar 7 au depus plângeri, iar cum prejudiciul a scăzut la câteva sute de lei, anchetatorii au fost nevoiţi să renunţe la urmărirea penală a escrocilor, inclusiv a lui Dominan. 

Aşadar, omul a şi ieşit din Penitenciar… 

Exit mobile version